
Descoperă artiști, mici antreprenori, profesioniști din diverse domenii și oameni fascinanți cu idei autentice.
Fă cunoștință cu proiectele lor curajoase și găsește inspirația de care ai nevoie să-ți urmezi visurile.
Teme de gândire despre societate, muncă, mediul înconjurător și nu numai.
Tot aici, poți explora lumea din
perspectiva unor personalități mai mult sau mai puțin cunoscute.
Fii la curent cu evenimentele culturale din Cluj și nu numai. Iar dacă nu știi ce carte să mai citești, la ce film
să te mai uiți și la ce spectacole să mergi, găsești aici idei.
Aici trăiesc în versuri și respir poezie. O poezie la fel ca o femeie: vie, misterioasă și vulnerabilă.
dincolo de tăvălugul de durere,
e ceva sacru în blândețea cu care mi-ai dat drumul
și totuși nu m-ai lăsat de tot
sunt o câmpie locuită de dor și tristețe
mângâiată de raze care, în loc de căldură, presară sare pe rană
eu sunt
gândul care-ți trece prin minte când stai pe marginea patului
și nu știi încotro s-o apuci
Jurnal vizual din frumusețea cotidianului.